Un elefant, se legana, pe o panza de paianjennn, si fiindca ea, nu se rupea, a mai venit un …pff, ufff, offf (sau orice alta onomatopee ce va este familiara, se termina in ”fff” si exprima dezamagirea)! Cred ca v-am mai spus povestea asta de 100 de ori. Intreg Breslog nu se mai vede de dupa atata paienjenis impresurat de elefanti.
As putea gasi multe asemanari intre mine si cei de care fac vorbire mai sus. Mai putin la capitolul memorie. Sa zicem ca, la acest nivel, mi-as putea compara memoria cu cea a unei drosofile. Mica si ametita.
Ca sa argumentez, va pun in vedere ca mereu uit unde imi las atele si acele (un soi de kamikaze daca ne gandim ca patul face parte din atelierul meu), ma intreb unde imi sunt ochelarii de pe nas sau unde e si daca am platit factura la lumina (cel mai des suspiciunea se iveste cand ma trezesc pe intuneric). Ma intreb iarasi, foarte des, unde imi las cheile si nu sunt deloc surprinsa cand le gasesc intamplator in cosul pentru vopsele sau langa oala de ciorba (mai grav e cand le gasesc fix in oala de ciorba , eh, cand se termina…si cum nici macar mustele nu dau tarcoale delicateselor mele…va inchipuiti cam dupa cat amar de vreme).
Acestea fiind argumentate, nu cred ca ar surprinde pe nimeni cand voi spune ca mi-am lasat cheile, umbrela sau jacheta in padure. Nici macar stiind ca eu nu prea frecventez padurile.
Dar numai eu am sa stiu ca padurea mea a crescut peste noapte, in dreptul usii.
Sunt salvata!Si nu am nevoie decat de cateva Decoratiuni din lemn.
Sunt cateva persoane care scriu articole foaaaarte dragute. Esti in topul preferantelor mele. Daca nu mai merge cu bijuteriile, oricand te poti apuca de scris. Te voi urma…
Superb articol!