Mergeam într-o zi pe stradă, agale dar cu un scop bine definit, sub o umbrelă verde și o perdea fină de picături de ploaie.
Neavând altceva mai bun de făcut, am început să le urmăresc căderea ordonată, transparentă și într-un fel – liniștitoare. Nu știu dacă aveți norocul să locuiți la casă, să ascultați ploaia căzând pe acoperiș. În vacanțele petrecute la bunici, pe lângă că mă scutea de corvoada muncilor agricole [ eram mare doamnă încă de pe atunci], îmi plăcea tare mult când ploua.
Florile mai că zâmbesc. Frunzele stau verzi și întunecate sub potopul când mai mare, când mai fin, plecandu-se grațios și în același timp elastic sub povara scurtă a bobițelor de apă.
Frunzele copacilor, tufelor de trandafiri [și ce mai are omul prin gospodăria citadină sau rurală], iarba, și toată suflarea verde, desigur.
Pentru că frunzele agățate de dreadfall-ul lui foambubbles sunt colorate, și în plus pictate în culori vii, potrivite-n tonuri cu șuvițele din lână.
Nu-ți rămâne decât să îl pui, să îl dai jos, să îl pui iar și iar să îl dai jos – să fii tu iar și iar.
A.
Și nu uita să asculți ploaia.
Mi-ai facut toamna mai frumoasa! Multumesc!
Mai ca-mi vine sa ies si sa ma plimb prin ploaie…
Frumos! Felicitări! :)