Cum adică aricesc? Păi așa, cu botul meu auriu. Strălucesc, poftim. Da. De prea multe ori am fost considerați noi, aricii, niște făpturi tăcute, neobservabile, retrase și discrete. Că noi am fi sfioși și tocilari. Că stăm ascunși toată ziua și noaptea traversăm poteci în fugă și pe furiș. Că nu prea vorbim, decât dacă suntem întrebați și, chiar și atunci, monosilabic. Că ar trebui să ieșim și noi mai mult în lume, să socializăm, să ne integrăm în comunitate, că prea se zice că ne credem superiori. Că ne îmbrăcăm doar în haine banale și țepoase. Și câte și mai câte.
Ei bine, gata. Mi-am luat hainele de discotecă și aricesc în întuneric, în tufe, unde pregătesc o petrecere. Toți aricii invitați o să-și lase acasă țepii și o să vină îmbrăcați cât mai fistichiu și colorat cu putință. Eu? Eu îmi iau cămașa asta bleu-intens pe care a croit-o Drops special pentru mine. Am vrut să-mi iau una fucsia, dar parcă ar fi fost prea de tot. Uitați-vă la mine! Nu strălucesc? Ăăăă… aricesc?
Ce-mi place sa-ti citesc articolele amuzante asa in noapte tarzie ca acum. Foarte tare, ca de obicei!
Multumesc :). Da… Cam asa sunt scrise, sarmanele, in miez de noapte… :)