Da. Asta sunt. Uneori stau în gât și îți sugrum vorba la jumătate. De emoție, de frică sau așa, pur și simplu, pentru că nu ai fost atent și m-ai înghițit pe nemestecate. Nu-mi prea place postura asta, recunosc. Dar pentru noi, nodurile, este o slujbă ca oricare alta. Bine că facem prin rotație (avem fluctuație mare de personal).
Alteori sunt un nod făcut din două mâini împreunate, care se strâng una pe alta ca un legământ. Atunci îmi place să fiu nod. Simt că e ceva solemn în asta.
În zilele cele mai lejere sunt nodul de la cravată. Atunci mă simt important și puternic. Îmi șade bine, mă întâlnesc cu oameni serioși care discută lucruri importante și mă aflu prea sus pentru a fi stropit cu sos la masa de prânz.
În situații urgente, pentru oameni uituci și zăpăciți, mă angajez temporar ca nod la batistă. De cele mai multe ori, însă, mă dovedesc a fi inutil și sunt dat afară.
În tinerețe (ah, ce vremuri!) am fost odată nod marinăresc. Ce aventură!
Cea mai elegantă și colorată poziție însă, mi se pare în handmade. Elfina am auzit că e un angajator de încredere. Am și ochit un post: cerceii Intuition. Aici mi-ar plăcea să rămân o vreme. Să atârn și eu nonșalant de urechile unei domnișoare, să văd lumea de sus (v-am zis oare că acum leg șireturi?!), să mă asortez în combinația mea preferată de culori, să am niște mărgele prietene…
Să nu mai spuneți la nimeni, dar visul meu secret e să devin un nod gordian. Simt că atunci aș fi la apogeul carierei.
Zebru esti o sursa inepuizabila de imaginatie
Ce tare articolul!!! Big smile :))!