Ursul Poet, în ciuda a ceea ce insinuează numele, nu scrie poezii. Poezii clasice, negru pe alb, sau scris de mână pe coli prinse-ntr-o agrafă, cu versuri, rime de tot felul, strofe, ritm sau măsuri.
Nu, nu genul acela de poezie.
În timpul în care nu se plimbă pe celebra lui bicicletă albastră, el imaginează poezii. Un alt fel de poezii.Tot pe hârtie, cu penițe, pensule și ce îi mai stă la îndemână pe masa ordonată de lucru.
Nu au versuri și nici rime. Au în schimb culori de multe feluri, frunze, năsturași și fete, obrăjori cu pete. Ca cei ai Doamnei P.
Desigur, nimeni nu i se adresează decât cu Lady Pomegranate. E micuță, delicată, și-și ascunde pletele ei blonde sub scufia ca o rodie. Zeama fructului îi dă culoare, semințele i-s năsturei.
Pare calmă și senină, dar priviți-o în ochi puțin. Ei? Ce vedeți acolo?
Aaaaaaa…..aveți nevoie de ceva timp să-mi dați răspunsul?
Nu-i nici o problemă. Ursul cel poet îi pune chipul repede în ramă roșie ca sângele de rodie, vi-l trimite și la post restant de-i cazul – doar ca să aveți timp s-o contemplați, să vă minunați de chipul ei perfect și sincer și apoi să-i citiți privirea.
Aveți dreptul doar la 3 încercări, totuși ;).
Oare Ursul Bard când se pune pe pictat poezie aude cu ochii minţii cântecele de iubire (de viaţă) ale lui Parajanov? Sau o fi vorba doar de zeitgeist? Sau iubirile tainice sunt transzeitgeistice? (cred că am rămas şi fără încercarea în care întreb dacă mai am încercări). Sigur nu-i ursu’păcălit de vulpe :) În rest, articol poetos, ilustraţii lirice, eu una, în era informaticii, m-am îndrăgostit de cocoşul neinformat.