Privea întinderea de apă, răsfirându-i undele albastre cu degetele-i firave. Să între, să se afunde-n valurile unduitoare, să se înfioare sub răceala ei de dimineață? Sau s-o privească doar cum strălucește ca un turcoaz sub razele de soare?
Se întreba [cel mai probabil] fata cu pielea rozalie, cu spatele întors spre lumea curioasă, cu pletele și chipul ascunse sub frumoasa-i pălărie.
Sau cine știe, poate alte gânduri sau amintiri o asaltau în tot acel răstimp.
E greu de spus. Stătea acum parcă ușor încremenită, în nemișcarea ei fiind atât de grațioasă încât aveai impresia că e modelul unui pictor. Discret, pictând cu frenezie și parcă cu aceeași nepăsare față de lumea dimprejur.
Un murmur ușurel străbate din mulțime. Un nume se aude din ce in ce mai deslușit. Luminița Marin.
Să fie al fetei? Să fie al pictorului nevăzut ?
Sau e doar marea care spală plaja…
Be First to Comment