Fă aia! Fă cealaltă! Du-te-ncolo! Vino-ncoace! Nu e bine! Trezește-te! Fă ceva util! Asta! Ba asta!…
Atât de mult zgomot, că nu mă aud gândind. Atât de multe lucruri de făcut (mda, parcă aș vrea să mă plictisesc, oarecum), atât de puțin timp, atâtea oportunități și totuși atâtea limite. De la prima oră a dimineții, când nu am deschis încă bine ochii, ele încep. Bat darabana, joacă tontoroiul, sar, se aleargă una pe alta, se îmbrâncesc și țipă. Atât de mult zgomot!
Într-o zi a trebuit să mediez o întreagă dispută. Am fost epuizată. Una vroia supă, cealaltă ciorbă. Una era de părere că de mult nu am mai mers pe jos, alta argumenta în favoarea timpului economisit cu mașina. Una spunea timid și tremurat că sunt o ființă extraordinară, alte zece săreau să o contrazică cu argumente imbatabile. Și astea sunt doar cele pe care le-am auzit in tot vacarmul. A fost foarte greu să fac puțină ordine, aproape a fost nevoie de trei reprize de croșetat, două episoade din “Soția perfectă” și o tabletă întreagă de ciocolată amăruie.
Atât de mult zgomot. Pe care s-o asculți? Care are dreptate? Unde e cărarea corectă? Încotro e luminișul, că eu văd în jur numai un desiș foarte des?
Ei bine, a venit o zi în care m-am impus. Păi până când? Le-am adunat pe toate într-o singură cameră (a fost destul de complicat să le momesc. Vociferau de parcă atunci, pe loc, trebuia, fiecare din ele, să-mi spună cel mai important lucru de pe pământ. În plus, se îmbrânceau de erau să se prăvălească peste mine și să mă linșeze). Am izolat-o fonic cu cofraje de ouă, așa cum văzusem la laboratorul de limbi străine, pe vremuri (foarte ingenios, apropo!) și am ferecat-o cu șapte lacăte. Am stat puțin. Și-am respirat adânc. Și în toată liniștea incredibilă și palpabilă care s-a lăsat, am găsit luminișul. Și era soare și iarbă și flori. Și o muzică plăcută. Și niciun zgomot. Și am ascultat.
Încă ascult, chiar dacă ceva bufnituri și îmbrânceli se aud de departe. Cred că vor să spargă ușa :).
Foaaaarteee frumoase ganduri…si cat de adevarate! O sinteza perfecta a unei lumi agitate, pe care noi am facut-o asa. Am asteptat cu sufletul la gura sfarsitul, speram ca va fi bine pana la urma :)
o lume minunata ;-)
Foarte frumos articolul. Te invidiez pentru acest dar. :)