Că vine devreme – ca o domnișoară grăbită, că vine târziu – ca o dragoste matură, toamna nu e privită niciodată strâmb. Nu e acuzată de călduri nimicitoare, nici de geruri pișcătoare.E admirată ca de fiecare dată pentru culorile incredibile așternute cu măiestrie pe a ei semi înfrunzită pelerină.
Aerul de dimineață i se respiră cu nesaț și încantare, roadele-i sunt aromată desfătare.
În aceste condiții, mi se pare un lucru foarte firesc să o întâmpin cu un ușor entuziasm, fără regrete după cuptorul cel văratec.
Și pentru că nu-mi place să-mi afișez sentimentele pe toate gardurile, o să-i fac o declarație discretă. De amor, desigur.
“Draga mea toamnă, nu ești gri, chiar credeam că o să vii, însă nu mi-ai indicat o anumită zi. Tot te joci cu sora ta bălaie – când pe soare, când pe ploaie. Eu încerc să fiu dotată, chiar c-o capă croșetată “.
Mă opresc aici, că încep să fiu ridicolă că-ndragostitii, să mă desfășor în rime previzibile și neinspirate.
De reținut doar atât : bookgirl se exprimă mai frumos, nu în vorbe și poeme, ci cu fir și flori și mărgeluțe, în culori de trandafir târziu de vară. Atât de târziu, că-i confundat c-o dragoste matură.
Sau c-o capă croșetată ? Sau c-o dragoste de toamnă?
Superb scris! Multumesc din suflet!!!