Parfumul zice foarte multe despre o persoana, drept urmare, asemeni celei care il poarta, ar trebui sa fie unic si irepetabil. Eu una prefer aromele fructate de citrice, de vara, florale, dar nu prea tari. As alege oricand lacramioarele, freziile sau liliacul in detrimentul trandafirilor de Damasc, cei atat de ravniti si cautati. Nu in ultimul rand, am iubit dintotdeauna mirosul de scortisoara, ma linisteste si ma transpune intr-o lume de vis in care e tot timpul Craciun!
Asa ca astazi, va invit sa va preparati singure un parfum solid care pe mine ma face sa fiu in al noualea cer, dar pe care il puteti personaliza dupa pofta inimii. De ce solid? Pentru ca e foarte usor de transportat – un recipient de 6 ml ca cel din poza va va insoti multe luni de zile, si este 100% natural. In plus, uleiurile esentiale au proprietati terapeutice, asa ca veti beneficia din plin de binefacerile aromaterapiei de fiecare data cand il veti aplica.
Trebuie sa tineti cont de faptul ca un parfum solid, ca orice parfum, e rezultatul olfactiv al celor trei note: notele de varf (aromele de citrice, de exemplu) sunt primele arome care ne invaluie, hotaratoare in alegerea unui parfum, dar si cele care dureaza cel mai putin,
lasand loc notelor de mijloc, cele care dau adevarata personalitate a parfumului (geraniu, lavanda, ylang-ylang). Notele de baza sunt cele care fixeaza parfumul – fara ele mireasma s-ar evapora in cateva minute, maxim o ora.
Care sunt ingredientele de care avem nevoie pentru a prepara parfumul solid?
3 gr unt de shea
1,5 gr ceara de soia (sau ceara de albine, insa aceasta va modifica putin rezultatul final)
1/4 lgt glicerina vegetala (sau miere de albine)
2,5 gr ulei seminte de struguri (sau orice alt ulei care nu miroase puternic)
Uleiuri esentiale:
Note de varf:
porcocale: 5 pic
lamaie: 5 pic
bergamota: 3 pic
Note de mijloc:
geraniu: 3 pic
rozmarin: 2 pic
palmarosa: 3 pic
lavanda: 3 pic
Note de baza:
patchouli: 5 pic
tamaie: 4 pic
vetiver: 2 pic
Untul, ceara si uleiul vegetal se incalzesc usor, la bain marie, pana se omogenizeaza. Se ia amestecul de pe foc, se pune intr-un recipient cu apa rece si, amestecand continuu, se adauga pe rand, picaturile de ulei esential. Se toarna in recipient si va fi gata de folosit peste aproximativ 24 de ore, cand se va intari complet!
Notele de baza vor da un miros preponderent de trandafiri. Daca gasiti ca nu este pe placul vostru, puteti inlocui fie uleiul de geraniu, fie uleiul de palmarosa, cu o alta floare: ylang-ylang, de pilda.
Frumusetea unui astfel de parfum e data si de faptul ca, in functie de PH-ul pielii, nu vor exista doi oameni care sa miroasa la fel. Pe fiecare persoana, in parte parfumul va fi diferit.
Astept sa-mi impartasiti din experienta voastra parfumata si in acelasi timp unica, dupa chipul si asemanarea voastra!
interesant…:)
super!!! Imi pun pe lista de must do anul asta!!! Multumesc!!