Cand suntem mici credem in povesti fara sa clipim. Credem in existenta lupului din Scufita Rosie si nu ne aventuram prin paduri decat la bratul ”vanjos” al mamei, a calului inaripat, a zmeului, a printeselor. Si lista poate continua la nesfarsit.
Mai crestem putin si, in perioada adolescentei, credem ca suntem eroi de poveste. Dotati cu puteri supranaturale, avem convingerea ferma ca raul nu ne va atinge.
Dar o face. Implacabil si ireversibil.
Si ne maturizam. Si ne dorim atat de mult sa mai fim mici din nou si sa putem crede in povesti.
Insa, oricat am incerca ne vine greu. Si suflam si in iaurt.
Poate ca nu ar fi asa de rau ca, uneori, in clipe de solitudine, sa facem exercitii de imaginatie. Sau sa luam fragmente de poveste si sa le aplicam in viata cotidiana. Si sa ne lasam amagiti de mirajul unei vieti in care exista numai lucruri bune si frumoase iar eroul pozitiv invinge mereu raul. Poate ne va trezi la viata optimismul.Iar aceste ganduri bune vor conjuga energii nebanuite si vor aduce visul in pragul realitatii.
Spre exemplu, astazi va propun sa va imaginati ca ar exista in realitate ”Copacul vietii”.
Undeva, pe taramuri indepartate, pe un varf de munte. Crengile viguroase razbat azuriul si prind soarele de-un picior.
Vi-l imaginati?Vi-l doriti?Strasnic?
Uite-l ca se transforma in realitate:
Pentru ca si CarmensHandmade a visat odata cu voi.
Ah, poate va intrebati cum a ajuns din varful de munte, tocmai aici.
Am uitat sa va spun ca era muntele lui Mohamed?
***
Un week-end minunat si nu uitati sa credeti in povesti!
Ce imi place versiunea asta de copacel!!!! Felicitari Carmen!!!