Stii ca e tarziu….

Cand gandurile sau propozitiile  tale incep cu “daca as fi stiut/facut/vrut/[etc] atunci ….”.

Mi-aduc aminte ca mama mea tricota foarte frumos. Si cu modele realizate prin imbinarea aceea – de neinteles [chiar si acum] pentru mine – a tipurilor de impletitura, cat si cu modele realizate prin utilizarea mai multor  culori.

Inca mai tin minte o fustita dintr-un roz prafuit, cu garofite [eu asa credeam] dintr-un mov la fel de prafuit. Da, aveau pana si  frunze :).

Pe atunci, si si mai tarziu, in focurile adolescentei, uram tricotajele. Cele manuale, evident. Degeaba facea mama mea fuste, pardesie, tot felul de pulovere, chiar si pantaloni. Nici nu ma uitam la ele.

Acum [ era cat pe ce sa spun ca mi-a venit mintea la cap, odata cu inaintarea in varsta, dar nu-mi sta in fire sa va mint :) ] , lucrurile stau cu totul altfel.

Imi plac la nebunie articolele de imbracaminte tricotate. Manual. Si am tot felul de fantezii cu tot felul de asimetrii, si tot felul de detalii. Dar acum e cam tarziu.

In acelasi timp cu schimbarea preferintelor personale, s-au pierdut pe undeva  acuitatea vizuala si rabdarea mamei mele.

Asa ca nu-mi ramane de facut altceva decat sa frunzaresc magazine, virtuale sau nu, incercand sa incorporez fantezia in realitate.

Azi vreau un bolero. Sa fie putin caramiziu, ca frunzele de toamna. Sau ca mandarinele prea coapte.

 Din material moale ca o atingere, il vreau si sexy si modern.

Sigur, trebuie sa sug burta daca stau pe scaun :), dar daca vreau sa arat ca modelul Verocikai , se impun si niste sacrificii.

 Ati observat cusatura aceea manuala de pe margini? Intra in categoria “detalii fermecatoare” , ingredient de baza al fanteziilor mele ;).

De luni, cel putin.

Ca marti sigur voi visa spre altceva.