Insomniaca.
Asa a fost mereu. Noaptea era cel mai tandru prieten din cati cunoscuse. Ii impartasea si cel mai tainic simtamant, si cea mai ciudata idee.
Libera.
Da, asa se simtea. Libera sa dea frau gandurilor nespuse, spuse, bizare, intime, vulgare, ingenue si naive, monotone sau nastrusnice, stupide in genere. Ecoul celor patru pereti rezona cu clinchetul hohotelor ce o napadeau din cand in cand.
Monologa de ceva vreme in bezna lugubra a camerei si a gandurilor atipinde. Prin fereastra usor intredeschisa valuri de aer umed si racoros purtand cu ele un parfum delicat de crin alb o goneau in adancimea lenjeriei calduroasa. Era anotimpul ei preferat. Primavara toamnei.
Pleoapele-i inchise deschisera un orizont de azul, caldut si confortabil. Ii privea jocul de lumini si nuante prin petalele straverzii de crin inflorit sub roua diminetii. Picaturile mici si efemere asteptau linistite in rand sa primeasca din auriul solar..
Insa crinii…crinii infloresc in primavara verii?De unde mireasma condimentata de crin alb?
atelierm, cred ca ai niste explicatii de dat!
:) beletristica versus culoare, penelul asezonat cu aroma si gandul departe in vacanta.
Tare frumos ai spus tu, iti multumesc!
iar explicatia? hm.. e undeva intre azurul de Santorini, tufa inmiresmata de sub fereastra de acasa, caldura verii si pofta de calatorie… toate mai mult sau mai putin reale… sau imaginare ;)