Contrar titlului, acest articol nu este despre copacii cu pricina. Este despre răşina folosită în bijuterii, despre cine şi în ce fel o foloseşte pe Breslo.
Unul dintre primele magazine în care am văzut răşină a fost Mad. A încorporat în răşină elemente ca perle, charmuri şi dantelă, cu un aer preţios. Cele două colecţii ce au la bază răşina, în culori calde şi neutre, se numesc Symbioses şi Soft geometry.
Mai apoi am remarcat colecţia impresionantă de ierbare a lui Pebs, care a cules şi a pus la păstrare în răşină cele mai delicate plante. Fiecare piesă vine cu o descriere amănunţită a elementului încorporat, îmbinând astfel cele două pasiuni ale artistei: bijuteriile şi plantele.
Bijuterii what else a început să lucreze cu răşină, fără să renunţe la elementele care îi caracterizează creaţiile: sârma de cupru, asimetriile şi PET-urile reciclate. În bijuteriile ei cu răşină stau perle turcoaz, petale de trandafiri, plastic reciclat sau sticlă de Murano.
Lady horror low society foloseşte răşina într-un mod reprezentativ, modern, şi cu umor. Combină nostalgia ierbarului de şcoală cu produsul chimic “de ultimă generaţie”, răşina. Rezultatul este menit să servească ca mărturie într-o vreme când plantele de azi nici nu vor mai exista.
Metalcrafty foloseşte baze metalice realizate în atelierul personal pentru a susţine cabochonurile din răşină. Înăuntru găsim scoici, metal, fructe exotice sau chiar insecte.
Last, but not least, un magazin mai nou deschis pe Breslo, Nairafee. “Romantic” este cuvântul de bază aici, unde înalnim ascunse sub răşină inimioare, note muzicale, fotografii cu aer vechi şi bucăţi din natură.
Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre această tehnică – şi chiar de la artiştii care o folosesc şi o cunosc – acest subiect de pe forum o să vă fie de folos!
Be First to Comment