Pentru azi vroiam să îți pregătesc un atlfel de tutorial. Iar pentru că fotografiile produselor noastre handmade sunt foarte importante m-am gândit că am putea edita împreună o fotografie pentru a-i aduce mai multă luminozitate și pentru a scoate produsul în evidență.
Pentru editarea fotografiei am folosit editorul online Picnik. Este foarte simplu de utilizat, are funcțiile de bază de care ai nevoie pentru editarea unei poze, este gratuit, iar fiind online nu necesită instalare.
Materiale necesare: conexiune Internet, fotografiile produselor tale, un pic de timp și o cafea/un ceai aromat. :)
Pentru început vom deschide editorul.
Apoi am încărcat fotografia pe care vreau să o editez – butonul “Upload a photo”. După ce aceasta se încarcă, pagina editorului va arăta așa:
Pentru a aduce mai multă luminozitate fotografiei, vom folosi funcția “Exposure”, din tabul “Edit”. Aici, trăgând de bara Exposure vei observa cum poza se luminează per ansamblu, dar produsul nu mai este scos în evidență. Pentru a ameliora situația, vom folosi bara de “Contrast”. Joacă-te cu cele două funcții până când vei obține un rezultat mulțumitor. Apoi apasă butonul “Ok”. Dacă nu îți place rezultatul, poți apăsa oricând butonul “Reset” pentru a avea din nou poza în forma sa originală.
Vom merge mai departe, apăsând butonul “Advanced”. Aici avem opțiunea “Highlights” care ne ajută să luminăm albul pozei și colțurile încă întunecate. Apoi, pentru a accentua anumite zone ale produsului se folosește butonul “Shadows”. Joacă-te cu diferite valori, pănă când ești mulțumit/ă de rezultat. Clic “Ok”.
Fotografia este editată, aproape pregătită să fie uploadată în magazinul Breslo. Totuși, poate că înainte de a o salva vei vrea să tai anumite colțuri pentru a încadra mai bine produsul. Acest lucru se face cu opțiunea “Crop”, care se găsește tot în tabul “Edit”. După ce ai ales dimensiunea dorită, click ok.
Pentru a salva fotografia vom merge la tabul “Save & Share”. Aici poți introduce numele fotografiei, poți alege dimensiunea pozei – de obicei eu aleg lățimea (width) 1000, iar înălțimea (height) se setează automat, astfel păstrându-se proporția pozei. Nu uita că lui Breslo îi plac doar pozele mai mici de 1MB. Imediat după compresarea pozei, vei putea vedea dimensiunea acesteia. Clic “Save Photo” și alege unde vrei să salvezi fotografia ta.
Picnick este destul de intuitiv și te vei obișnui destul de repede cu el. Cu ajutorul lui, poți crea și colaje, poți adăuga efecte pozelor tale sau diferite rame. Sunt mai multe opțiuni pe care le poți descoperi dacă te joci un pic cu el și butoanele sale.
Sper că vei găsi util acest mic tutorial, iar dacă ai întrebări sau sugestii, nu ezita să lași un comentariu.
Mult spor și forografii cât mai frumoase!
foarte folositor articolul
bravo Anca! sunt convinsa ca tutorialul acesta va face mult bine multora! Abia astept sa incerc si eu aplicatia diseara :)
Cu bine, Dana (Idei Cusute)
foarte bun articolul, si cred ca si editorul este super – nu stiam de el dar il voi incerca :)
Ah,eu iubesc Picnik-ul :))
Uau, multumesc pentru tutorial.Nu stiam de Picnik,dar il voi incerca- poate asa scap si eu de data de pe fiecare poza! Ca din aparat nu pot seta (sau n-am gasit inca cum se face).
Tocmai am folosit Picnik-ul! E super! Multumesc pentru tutorial.
De cind cautam eu un astfel de program!!!:) Multumesc!
eu zic sarumana-bogdaproste, nu-mi vine sa cred ce-am facut din niste poze de mai mare jena, de-as fi stiut programul asta nu-mi inchideam magazinul:D
Da-i extrem de util pentru relansare, inca o data multumesc:)
Bravo Anca, este o alternativa mai simpla a Ps asa ca este foarte utila si imi va lua mai putin timp. Multumesc, esti o scumpa, ca de obicei :)
Foarte util,multumesc.
Super!!!!!!!!!!!!!!!!!!Multumesc pentru tutorial.
EXTRAORDINAR articolul!!!! Deja am inceput sa ma joc cu butoanele. Incerc in italiana, ptr ca engleza stiu prea putin…Sper ca ati observat,…puteti alege in ce limba doriti dv, daca stati prost cu engleza…FELICITARI! ca mai exista si asa oameni!
arata minunat:)
Mda, din pacate editorul online mentionat si-a inchis portile.
Asa este, dar iti recomand sa incerci http://www.picmonkey.com/
Are o multime de functii utile, iar pentru editarea simpla a unei poze este foarte asemanator cu picnik :)