Ajunsa la o anumita varsta, pot afirma cu mana pe inima, contrar parerii populare ” unde mananca un copil, mananca si al doilea si (oroare!) al treilea), ca un copil nu are nevoie numai de mancare. Asta, bineinteles, daca esti un parinte responsabil care isi doreste copii si , mai mult de atat, isi doreste ca acesti copii sa ajunga oameni “ca la carte”.
Nu o sa ma apuc de dezbatut convingerea mea proprie si personala “make love, not kids” :), in cazul in care, evident, primul raspuns pe care il dai la intrebarea “de ce vrei copii?” este un ridicat din umeri , urmat de “pai pentru ca toata lumea are”.
Revenind…un copil are nevoie de tot ce e mai bun. Fie ca e vorba de educatie, alimentatie, anturaj, comportament, exemplu. Are nevoie de intelegere si rabdare, nu de stresul si supararile cotidiene rasfrante asupra lui. Are nevoie de timp dedicat de catre parinti, nu de calculator in voie si desene animate la nesfarsit (care ruleaza repetitiv pe canalele de cartoons). Are nevoie de tratament normal, nu de abuzuri verbale si fizice ( la altele nici nu vreau sa ma gandesc). Are nevoie de indrumari. Are nevoie de compania celor de varsta lui.
Si poate si asa, oferindu-i toate cele de mai sus, un parinte nu cred ca poate afirma cu mana pe inima ” da, puiul meu va fi un om normal si corect, care nu se va scarpina in nas in public, nu va maltrata animale si persoane defavorizate, nu se va droga, etc etc”.
Dar pentru ca pe Breslo abunda parintii din categoria mai sus amintita – cea din primul paragraf, make no mistakes :) , evident ca mi-a fost foarte usor sa gasesc ceva dragut si util unui pici care acum face primii pasi in viata.
O scarita alba si nevinovata ca un suflet de copil, cu maci profunzi si rosii de la carally.
Cat adevar in cele spuse mai sus. Dar daca noi ne dam toata silinta acasa si cand ajunge la gradinita si apoi la scoala vede cu totul altceva? De exemplu, copilul meu cel mic – baietel (aproape 6 ani)o fire pasnica, iubitor de animale, insecte, plante, cu jucarii de acest gen (soparle de plus, figurine de tot felul, dar nu agresive) a mesr la gradinita la 4 ani si i-a trebui foarte mult timp sa se acomodeze cu colegii care erau foarte agresivi, galagiosi. De unu singur nu a reusit sa-i schimbe pe ceilalti, adica sa-i cuminteasca si sa le arata cate lucruri interesante stie el. A fost un pic invers, a trebuit sa se “adapteze” la “mostruozitatile” cu care veneau ceilalti de acasa, ba chiar se uita la desene care nu i se potriveau. A fost o perioada, acum a revenit la desenele normale, tot indrumat de mine. Este un copil care nu respira daca nu si deseneaza in acelasi timp. Este f. sensibil la frumos. Sunt mandra de el, dar ma gandesc cu groaza cand va ajunge la scoala si copiii rai nu-l vor lasa in pace (poate e doar o teama de-a mea). Eu inca mai sper ca scoala sa mei rezolve ceva cu copiii aceia. Dar fara ajutorul parintilor …
Foarte frumos articol :)felicitari!