Avem obiceiul sa tinem lucrurile cele mai valoroase ascunse. Acolo unde presupunem ca nimeni nu le va gasi decat daca ne dam acceptul, decat daca se vor gasite.
Unora ne sta in natura sa nu lasam sa se intrezareasca nici o licarire din cotlonul atent ales.
Poate de frica.
Poate ca trecutul ne-a furat din comorile pe care le-am adunat cu greu.
Poate din modestie.
Dar n-o fi oare modestia comoara cea mai de pret?
Si le tii acolo pana apar mineri sarguinciosi si priceputi. Oameni a caror singura rezolutie e sa gaseasca sclipirile in intunecime si praf si care nu-si propun sa ajunga in ascunzis cu un detonator ci cu o simpla cazma.
Daca le-ai pune pe tava poate multi le-ar adulmeca cu nesat si ar pofti la ele, poate si mai multi le vor prada si is vor pierde urma-n bezna deasa.
Mai bine le tii dupa pereti de portelan atent pictati. Strajuite de centauri cu o intelepciune centenara, dresati de Annart . Asigura-te ca le pastrezi verticalitatea orice ar fi!
Be First to Comment