În călătoria noastră în lumea obiectelor (îmi place să încep aşa ca la teleenciclopedia de data asta, mai ales că voi scrie despre un obiect-bază foarte vechi, mai vechi chiar decat Isus) ne vom opri astăzi la unul dintre cele mai versatile şi accesibile materiale, hârtia. Fragilă şi în acelaşi timp periculoasă (ce tortură ar fi o tăietură în coltul gurii cu muchia unei coli), preţioasă şi totodată umplând coşurile de sub birouri sau putrezind prin gropile de gunoi, hârtia are o multime de aplicaţii în viaţa de zi cu zi.
Fie că e vorba de bani(străini) sau de hartie igienică, de cărţi sau ziare, de cutii sau pungi de cadouri, de jurnale sau post-it-uri, este imposibil să treacă o zi fără să punem mâna pe o bucată de hârtie. Lucru plăcut de altfel, textura hărtiei este una plăcută, pulpoasă, caldă (pisicile adoră să doarmă pe hârtie, cu simţurile lor fine se bucură de moliciunea materialului şi de proprietatea acestuia de a păstra căldura. La fel, în lipsa confortului care, la un moment dat ajunge să ne degradeze uşor simţurile, şi oamenii străzii îşi fac adăposturi din hârtie, din aceleaşi motive).
Polly Verity, miniaturi de hârtie din fibra de bumbac şi sârmă de argint
Hârtia aşa cum o ştim acum va dispărea cu timpul, materiale noi, mai rezistente şi mai ecologice o vor înlocui (hârtie de calitate superioară se realizează acum din fibră de bumbac, o hârtie cu conţinut redus de acizi, motiv pentru care nu se dezintegrează ca hârtia obişnuită, de esemenea exista şi substituţi sintetici, cum ar fi teslinul). Până va dispărea complet, însă, artizanii şi artiştii o folosesc de zor, tratând-o cu lacuri şi vernisuri pentru a da viaţă lungă creaţiilor lor. Şi eu deasemenea.
Printre cele mai cunoscute metode de folosire a hârtiei în muncile artizanale se numără printul, tehnica papier-mâché, origami şi quilling-ul. Despre ele nu am însă de gând să detaliez foarte mult, urmând să le reiau pe viitor. Deocamdată, câteva imagini originale ale creatorilor de pe Breslo care folosesc hârtie.
Printul este cea mai acesibilă formă de folosire a imaginilor şi textelor digitale de toate felurile, printurile pot fi conservate in rasina sau lacuri pot fi texturate prin diverse tehnici.
Papier-mâché, o tehnică străveche, mai puţin folosită pe Breslo, este o modalitate uşoară şi accesibilă de a face sculpturi utilizând făşii de hârtie, apă, lipici şi bucăţi textile.
Origami (şi kirigami, varianta care permite folosirea tăieturilor şi lipiciului), este obiceiul japonez al împăturirii hârtiei. Sculpturile origami sunt nenumărate, în funcţie de îndemânarea meşterului.
Quillingul, filigranul de hârtie, are o reputaţie ceva mai relaxată din cauza răspândirii sale înainte de revolutia franceză printre doamnele din înalta societate ca ocupaţie care să nu le solicite prea tare mintea delicată, dar recuperază în zilele noastre, când oricine, nu numai bogaţii, pot prcactica această tehnică, mai ales ca este atât de accesibilă, nu ai nevoie decât de hârtie, lipici si rabdare la rasucit bijuterii cu nemiluita. Graţie imaginaţiei, quillingul modern poate lua forme nebanuite.
Be First to Comment