Fereastra….

….pe care danimun o desenase in graba pe peretele intunecat si trist se deschise.  Soarele indrazni sa isi strecoare razele inauntru, incercand sa desluseasca misterele camerei din care razbateau incete triluri de inaripata albastra.

Erau cand triste…..cand pline de speranta…..si iarasi triste. Un vanticel abia nascut, impletindu-se cu miliardele de puncte luminoase, se facu simtit si el timid. Mangaie penajul fin, imbratisa contururile line ale viorii mute de pe masa, rasfoi in joaca paginile cartii scrise-n alfabet necunoscut…..mai starui cateva clipe, si apoi purta cu el speranta-n azuriul cerului senin.

E atat de liniste acum. Nimeni sa mangaie corzile intinse. Nimeni sa stie unde a disparut arcusul.

Si toti si toate au inteles deodata tristetea pasarii albastre.

Nu era libertatea cea pe care si-o dorea, de aceea aripile-i ramasesera neintinse.

Visa doar sufletul pereche, crezand nevinovat ca il gasise in inima de lemn pe care ieri o auzise tanguindu-se prelung, nemaiauzit si totusi  in al sau grai.

Poate maine….