Avem o noua colega. In curand, veti putea citi articole semnate de ladyhorrorlowsociety pe Breslog. Pana rezolvam detaliile tehnice, oferim spre degustare o mica bucata alcatuita dupa o reteta proprie, ce va deveni in scurt timp inconfundabila:
sursa foto: catarinahallzon.se
Corpobiect 1. Catarina Hällzon.
Cu speranţa în suflet că vom da un dram de inspiraţie breslaşilor, dar si că cei interesaţi de corp, identificare, apartenenţă sau diferenţa faţă de un grup sau o (sub)cultură vor trece mai departe la a aprecia obiectele în sine şi senzaţiile pe care acestea le produc, începem astăzi un ciclu de articole menite să ilustreze relaţia corp-obiect în tendinţele actuale.
Articolul de astăzi este dedicat limbajului lucrurilor în lucrările artistei suedeze Catarina Hällzon, interesată de obiecte care să poată fi încărcate de sensuri noi, proprii, cu efecte directe asupra corpului.
„Ne amintim folosindu-ne de toate simţurile. Obiectele, bunăoară, le vedem, le pipăim, le mirosim, le auzim. La contactul cu un obiect înregistrăm forma, culoarea, zgomotul pe care îl poate produce, chiar şi gustul, cât de greu este atunci când îl ridici şi aşa mai departe. Când rememorăm, nu apelăm numai la imagine, ci ne amintim şi reacţia corpului la contactul cu obiectul. Este interesant mai ales lucrul care se întâmplă atunci când realitatea depăşeşte aşteptările” spune Catarina Hällzon, artist plastic suedez, despre una dintre colecţiile sale mai vechi, “The body´s relation to jewellery”/”Relaţia corpului cu bijuterile”(2004).
sursa foto catarinahallzon.se
Hällzon îşi împărtăşeşte modul de lucru: „Gândurile, reflecţiile mele, dar şi momente trecătoare se transformă în cuvinte urmând structurile limbajului. Asta este partea scrisă a muncii mele, când cuvintele sunt ceea ce sunt, ceea ce semnifică. […] Gândurile, reflecţiile mele, dar şi momente trecătoare le transform apoi în obiecte care au şi ele propriul lor limbaj, lipsit de contextul pe care îl implică cuvintele. Mă străduiesc să găsesc esenţa lucrurilor. Vreau ca şi lucrurile mele să fie ceea ce sunt. Materialele, formele şi funcţiile sunt spontane, întrebând mai degrabă decât să răspundă”, spune artista, descriind astfel o comunicare imtimă cu obiectele.
Opţiunea artistei de a se exprima prin bijuterie este legată de faptul că purtarea unei bijuterii implică un act de preţuire faţă de obiect, de înzestrare a acestuia cu valoare. Un obiect de bijuterie implică atât sentimentul de aparţinere, cât şi posibilitatea de a fi încărcat de sens, el poate avea o poveste pentru cel care îl deţine.
Ura! Ura! Ura! astept cu nerabdare …….mie mi-au placut de cand au aparut creatiile semnate “ladyhorrorlowsociety”
Suntsigura ca si articolele lor/ei/lui vor fi la fel de spirituale ca si creatiile …. si … No pink today!
Colierul acela nu a jucat in “Alien”?
:)
Wow! Foarte interesanta abordare! Cand vom putea vedea pe Breslo o expozitie de arta adevarata si nu bijuterii neaparat comerciale? Incercam sa educam publicul sau continuam sa ne adaptam oferta la cererea acestuia?
pai cam asta incerc si eu sa fac, nu vreau sa-mi adaptez oferta, nu neaparat sa educ publicul, dar macar sa-i dau senzatii si sentimente noi, ca doamne cate mai sunt pe lumea asta, numai iubirea poate sa fie in milioane de feluri, cat despre arta, asta e un pic alta poveste, art is fuckin complicated :D