Multe nasuri fine se vor strâmba, dar voi, fetele babei, să nu le ascultaţi căci sclipiciul nu este altceva decât praf de zâne.
Propietăţile sale sunt dintre cele mai grozave, în primul rând fiind atât de fin şi cameleonic (apare şi dispare în funcţie de lumina pe care o prinde), sclipiciul iese de sub control, corpul sau spaţiul e luat în stăpânire, sclipiciul se strecoară, curge şi se lipeşte pe unde îi place. Apoi, datorită faptului că poate capta şi reflecta lumina în culorile spectrului, sclipiciul devine magic şi magia, ştim cu toţii, nu poate fi decât albă şi frumoasă.
Sigur, pragmaticii bombănesc şi mult sens peiorativ se abate asupra bietului sclipici, dar cine crede în magie nu trebuie să aplece urechea.
sursa foto joolzgirl.onsugar.com
Sclipiciul, preferatul copiilor, datorită reflexelor sale colorate, a fost inventat in 1934 de americanul Henry Ruschmann, care a descoperit o metodă de a măcina plasticul. Compania sa, Meadowbrook Inventions, este şi acum un distribuitor apreciat de glitter, iar deviza lor, “Our glitter covers the world” este literalmente reală, dacă ne gândim la micile particule de plastic care se imprăştie şi acoperă cotloanele şi adâncurile.
Odată pus în recipiente, praful de zână s-a răspândit ca ciuma, în anii 60 era în rujuri, pudre şi farduri, în anii 70 era pe faţa lui Ziggy Stardust şi în sufletul fanilor, în anii 80 era în aer, pe scenă (iar spectatorii se dadeau cu vaselină să se umple de El), în anii 90 era in pixuri, în anii 2000 poneiul roz se umple de glitter, corpul întreg umblă plin de sclipici pe la showuri, ba unii îl bagă şi în băuturi sau mâncare (special gold and silver glitter, desigur).
sursa foto uderzo-designer.it
Dacă glitterul este, însă, o invenţie a ultimului secol, să nu credeţi că până atunci „bunul gust” pompa în oameni şi îi ţinea departe de sclipici. Aşa ceva nu se poate, orice inimă se topeşte în reflexiile colorate de lumină, până şi inimile neanderthalilor, care acum 40.000 de ani îşi împodobeau picturle murale cu mică. Aşa că eu vă invit să vă ascultaţi inimile, precum strămoşi noştri.
După cum e bine şi productiv, iacătă şi câteva poze de la alte case unde se foloseşte sclipici (şi ca un preview pentru sâmbătă când o să vă povestesc ceva sexy despre obiectul efemer).
sursa foto uderzo-designer.it
Sclipitor de bine scris!!! pentru prima poza sa imi caut ochelarii pentru vedere 3D? Si totusi nu raspunde la intrebarea “De ce ne place cu sclipici?” Inima ?!
f tari articolele tale! :)
ne place ca licureste o clipa, prinde o raza de lumina, e cu magie
nu e cu 3 d e doar artzi fartzi
scriitura ta prinde cititorul in mreje (magice, desigur). scrie articole putin mai lungi, sa ne delectam mai mult :)
subscriu la parerile celorlalti, sunt super tari articolele tale:)
coincidenta sau nu, si ieri si azi in autobuz ma intalnesc cu 2 bunicute din astea mai tinerele ( undeva in jur de 50 de ani), dintre care una cu sclipici pe fata. multe, multe picatele aurii, pe care se chinuia sa le stearga desi cealalta ii spunea ca se agita degeaba , ca trebuie sterse cu un prosop :).daca le mai vad o data, zau ca o intreb pe cea cu sclipiciul ce mama naibii a facut de 2 ile la rand era acoperita de pulbere de stele (nunta? glume nepotesti? :)
Foarte bine scris articolul! Felicitari!