Magazine noi pe Breslo – Ematelier

Asa de usor se distinge stilul tipic ematelier in fiecare obiect pictat, modelat, cusut, margelit, incat am recunoste oricand semnatura sa in marea de creatie Breslo. Culoarea prafuita, formele feminine si pretioase le invaluie intr-un aer boem si nostalgic.

DSCN3805

Cum a inceput calatoria ta in lumea handmade?

Calatoria mea in lumea handmade a inceput inca de pe vremea când eram in liceu si a luat amploare in perioada facultatii, când imi doream lucruri frumoase si deosebite de cele produse in serie care se aflau in magazine. Apoi am inceput sa creez mici obiecte pentru diferite ocazii pe care sa le pot face cadou prietenilor si cunostintelor. Astfel, lucrurile au inceput sa ia amploare, creand din dorinta si nevoia de frumos pe care o simt zi de zi.

14417888433371543-item960x720

Cum ai ajuns la numele magazinului/ brandului? Care este semnificatia sa?

 Numele brandului si magazinului este compus din initialele numelui meu (Elena-Manuela) si “atelier” care ne trimite cu gândul la ideea de creatie si de mica manufactura (vezi si www.ematelier.ro ).

14418010273371847-item960x720

Care e sursa inspiratiei tale? 

 Principala mea sursa de inspiratie va ramane natura si stilul art-nouveau, care a fost prin excelenta un stil feminin  in care se regasesc o multime de flori, gaze si vrejuri ondulate. In rest, sursa de inspiratie poate veni de oriunde; din calatorii, din vizitele la muzee, expozitii, etc. Astfel, diferitele elemente ale unor epoci culturale si curente artistice (straine si autohtone) se pot regasi in obiectele create de mine (de exemplu colectiile “Cucuteni”, “Tanagra”, “Folk”, “Art-nouveau”).

14418051453372021-item960x720

Care sunt materialele tale preferate si de ce? 

 Imi place foarte mult sa experimentez si de-a lungul timpului am incercat multe materiale (inclusiv sintetice), insa cel mai mult imi plac cele naturale, iar in atelierul meu voi incerca sa folosesc pe cat posibil numai materiale naturale (ceramica, sticla, piele, lemn, lana). Mai sunt de asemenea  destule materiale pe care de-abia astept sa le incerc. Pe primul loc in ierarhia materialelor preferate se afla ceramica (cu uscare la aer, sau cu ardere la temperaturi inalte) atat pentru aspectul sau estetic final cat si pentru plasticitatea din timpul lucrului. Pot crea forma pe care mi-o doresc, ca apoi dupa uscare sa o pot decora.

14448212533405852-item960x720

Foloseste un singur cuvant pentru a-ti descrie creatiile.

 Asa cum imi spun si cei din jurul meu, cred ca sunt “frumoase”.

14418078683372175-item960x720

Care este cea mai interesanta parte a procesului de creatie pentru tine?

Cea mai interesanta, sau mai bine zis cea mai placuta parte a procesului creator, este “nota de mijloc”, momentul in care simt cum designul pe care mi l-am imaginat incepe sa prinda viata, in care o piesa primeste forma si culoare.

14438075213395455-item960x720

Consideri creatiile tale dedicate unui anumit tip de persoana? Care ar fi acesta?

 Obiectele mele se adreseaza persoanelor care vor sa-si decoreze locuinta sau sa-si completze tinuta vestimentara cu accesorii care sa impresioneze prin frumusete, eleganta, dar si prin raritate – de aceea obiectele vor fi realizate in unicat sau in serie limitata. Intentia mea este de a satisface cat mai multe gusturi in materie de stil, si este bine si pentru mine, caci astfel nu ma voi plictisi niciodata. Totodata voi incerca sa dezvolt si o categorie speciala de obiecte decorative pentru copii.

14438058623395405-item960x720

Ce planuri de viitor ai pentru magazinul tau?

Sper ca pe viitor sa-mi duc la bun sfarsit toate proiectele de dezvoltare ale acestui magazin. In principiu imi doresc sa pot oferi o gama cat mai variata de obiecte si o sectiune speciala pentru “Casa si gradina”.

14418115653372255-item960x720

6 Comments

  1. Alexandru said:

    Bravo EMATELIER , Imi place mult modul in care doresti sa impletesti elementele naturale ca ceramica, lemnul si focul cu inspiratia si talentul si o tusa rafinata de Art noveau, incat ma intreb daca te-ai gandit sa ai pe viitor si o colectie barbateasca ca butoni sau ace de cravata, de exemplu, atat de mult imi plac obiectele tale de cu destinatie “feminina”. Intr-adevar obiectele create de tine au o tusa specifica, cu accente originale si care se apropie mult de liniile simple dar atat de complexe din jocul minunat al naturii. Astep cu interes si nerabdare noile tale creatii.. Iti urez succes si multa inspiratie !

    November 2, 2015
    Reply
    • Manuela said:

      Iti multumesc foarte mult. Voi lua in considerare sugestiile tale.

      November 2, 2015
      Reply
  2. rodica said:

    Cata emotie si sensibilitate in fiecare obiect! Pastreaza -le si nu le imprastia chiar si atunci cand o sa fii un artist cunoscut.

    Succes!!

    November 2, 2015
    Reply
    • Manuela said:

      Iti multumesc foarte mult pentru apreciere. Sper ca pe viitor sa am parte de multa inspiratie si sa nu-i dezamagesc pe cei din jur.

      November 2, 2015
      Reply
  3. Raluca said:

    Cele cateva lucrari prezentate m-au facut sa intru imediat in magazinul Ematelier unde am gasit si mai multe frumuseti! Imi place foarte mult cromatica tuturor pieselor, de la margele la picturi, imi place gratia liniilor si modul in care motivul se transforma in ceva nou la intalnirea cu materialul. Se vad mana si emotia de artist! Si ma bucur ca te gandesti sa faci lucruri frumoase si pentru copii, sunt sigura ca au nevoie de imagini care sa le dezvolte fantezia si simtul estetic.
    Sper sa se bucure cat mai multi de lucrurile astea minunate! Mult succes!

    November 3, 2015
    Reply
    • Manuela said:

      Ma bucura foarte mult aprecierile tale. Sper sa fac in asa fel incat sa gasesc timpul necesar pentru a face tot ceea ce mi-am propus.

      November 3, 2015
      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *