Vicii nevinovate

Sa ma pierd in lanuri verzi. Presarat de maci uriasi.

Asta a fost primul gand.

Dar e suficient doar unul. Si m-am piedut.

Obrajii arsi de soarele poluat au imprumutat din rosul lui. Si parca aerul poluat incepe sa capete miros de verde si de oxigen.

Si ma apuca un dor de hoinareala nebun. Si de prispa din spatele casei bunicilor.

Si o pofta nebuna de fructe carnoase cu gust nu doar forma si culoare. Da, pe jumatate alterate la o zi, doua dupa ce le-ai cules abia date in parg.

Si de lucruri cu textura, forma, culoare, gust, miros. Iti releva ce inseamna bucuriile mici.

Da, bucurii mici dar sufocante si suficiente.

Cum e cea cand iti cumperi ceva nou ce iti place extrem de mult. Cum ar fi un plic. Nu mai ai nevoie de inca 10. E suficient unul. Intrucat il iubesti atat de mult de ai impresia ca l-ai putea asorta la orice. Si oricand.

L-ai putea asorta la orice, nu?!

Si iti place atat de mult sa il porti incat devine un viciu pentru care ai intra in sevraj daca brusc ai fi lipsit de el.

Si daca vrei sa iti gasesti propriul tau viciu, te invit la Lavinia.

Sper ca nu ti-am provocat foarte mult rau!