Interviu cu “Morgod”

Cine se află în spatele numelui “Morgod” ?

În spatele numelui sunt două persoane, un cuplu: Réka şi Zsolt.

Care ar fi povestea acestui nume?

Zs. – Povestea numelui este interesantă, vine dintr-o direcţie total diferită. În anul 2011, când am început să îi fac curte lui Réka, deja scriam proză scurtă, ne cunoaşteam, vorbeam despre întâmplările din lume, prin texte. Caracterul principal al acestor texte era Morgod. De aici provine denumirea.
R. – Cu ocazia unei plimbări pe Belvedere (un deal din Cluj) mi-a povestit despre ideea lui, că şi-a imaginat un personaj, în umbra căruia o să-şi dezvolte un personaj principal, mormăitor, dar sincer. Atunci nici nu îmi închipuiam, că denumirea va ieși din forma textului, şi va aparea în forma ienupărului.

Care este background-ul vostru şi ce vă mai ocupă timpul, în afară de crearea lucrurilor pe care le putem admira în magazinul de pe Breslo ?

R. – Sunt studentă la masterat, la secţia scriere dramatică. În principal îmi petrec timpul cu teatru şi festivaluri teatrale.
Zs. – Eu sunt student la filosofie, în afară de arta meşteşugarescă nu am altă ocupaţie, dar tot mai încerc cu scrisul.

Dacă ar fi să vorbim despre perioada de început, care ar fi primul obiect creat de voi?

Zs. – Primul obiect a fost un suport pentru lumânări, e în funcţiune la mine acasă.
R. – Nu-i adevărat, ai început mai demult, în principal suporturi pentru ghiveci ai făcut.
Zs. – Dar aia era mai demult, în timpul liceului, încă nu se născuse Morgod.

Ce materiale folosiți? Cum ați descoperit această tehnică de lucru?

Zs. – Aproape în exclusivitate lucrăm din ienupăr, încercăm să folosim atât lemnul, cât şi coaja sau roadele în totalitate. Bazele meseriei le-am învăţat de la tatăl meu, care avea ca profesie de bază tâmplăria. Mai târziu la un om bătrân din satul meu natal am descoperit primele obiecte din ienupăr. De la el am învăţat multe, tot atunci mi-a intrat în sânge umilinţa faţă de natură. Technica pe care am văzut-o la acest bătrânel, am dezvoltat-o, am personalizat-o. El transforma lemnul mult mai drastic, noi îl iubim prea mult, şi de aceea îl lăsăm aproape neatins.
R. – Pe mine Zsolt m-a întrodus în lumea aceea minunată, am învăţat în continuu, şi m-a fascinat tot mai mult. După un timp împreună i-am extins technica de pregătire. În mare parte lucrăm din ienupăr, dar încerc să-l conving pe Zsolt să îl combinăm cu textil. La textile mă pricep mai mult, decât la fierăstrău.
Zs. – Asta nu e adevărat în totalitate, de la bun început ai avut îndemânare la fierăstrău.
R. – Da, numai că firăstrăul n-a vrut să ţină cu lemnul.

Aveți o creaţie preferată? Care ar fi povestea ei?

R. – Da, suporturile de ghiveci, mai ales cerbul, suportul „Deer”. Este imens, dar totuşi graţios, totodată îmi place când sub mâna lui Zsolt un lemn plin de crengi şi noduri îşi capătă forma finală dorită. Alt obiect preferat este statuia „Teamă”, aceasta are un alt stil, față de obiectele de folosinţă. Lui Zsolt îl este foarte frică de câini, odată a fost atacat în timpul culesului de materie primă, rezultatul fiind statuia susnumită. Mă gândesc că de acolo a căpătat şi numele.
Zs. – Eu n-am un obiect preferat, nu pot să fac diferenţe între ele. În timpul lucrului mă ataşez atât de mult de ele, că ar fi o jignire să am o preferinţă. Dacă totuşi trebuie să aleg, preferaţii sunt setul din pirma categorie confecţionată. Poate din cauza că sunt daţi cadou.
R. – Mie.
Zs. – Da, şi îmi repoşează, că ea este încercătorul de subiecte, prin ea testez cât de folositor sau interesant este câte un obiect nou. Dar nu e aşa. Ne-am dezvoltat o relaţie interesantă, pentru mine ea este criticul cel mai important.

Ce tehnică nouă de lucru v-ar plăcea să învăţați?

R. – Eu m-aş dezvolta cu materialele textile. Tehnici de cusut. Ar prinde bine şi o maşină de cusut.
Zs. – Tehnică pe care aş prefera să învăţ nu prea este, mai degrabă tehnici de pregătire, pe care aş încerca să le duc la perfecţiune. Cum ar fi lipirea sau uscarea materiei prime.

Care e cel mai important lucru pe care l-ați invăţat de când creați?

R. – Răbdarea.
Zs. – Că totul are caracter jucăuş, fără asta nu poate fi nimic frumos.

Care a fost reacţia prietenilor când au aflat că v-ați apucat de hand-made?

Zs. – Cei mai mulţi privesc activitatea mea ca pe un hobby, nu pricep de ce este atât de importantă pentru mine. Dar sunt nişte oameni care şi fără explicaţii înţeleg, că asta nu e doar un hobby, deja e o preocupare zilnică, care mă caracterizează pe mine. Se întâmplă de multe ori să mă prezint la cursuri cu praf de lemn pe mine.
R. – Au avut o reacţie bună, s-au interesat despre noutăţi. Câteodată ne mai şi inspiră.

Cum vă găsiți inspiraţia?

Zs. – Ne petrecem mult timp cu sortarea materialului, îl întrebăm pe el. La noi este invers, ienupărul vine cu inspiraţia, noi numai ajutăm să o îndeplinească.
R. – În mare parte depinde de forma, textura materialului, ce-şi aminteşte, ce se poate face din el. Sunt şi cazuri cănd facem planuri despre ce am vrea să facem şi atunci aşteptăm momentul cănd ne vine în mână materialul potrivit pentru obiectul plănuit. Aşa s-a născut penarul, care este debitat dintr-o bucată mai mare.

Care ar fi combinaţia de culori care vă reprezintă?

R. – Galben, negru.
Zs. – Maro şi… maro.

Cum v-ați caracteriza creaţiile în 3 cuvinte?

Zs. – Plin de fantezie. Fin. Jucăuş.
R. – Deschis. Plin de umor. Nu sunt identice.

Hobby sau afacere? Credeți că la ora actuală handmade-ul poate reprezenta un mijloc de trai?

Zs. – E o ocupaţie care stă mai aproape de hobby decât de afacere. După părerea mea se poate trăi din el, dar numai dacă preocuparea ta este handmade-ul, şi nici o clipă nu uiţi că tot timul trebuie să te dezvolţi, şi să te reînnoieşti.
R. – Amândouă. După mine se poate trăi din el, numai că trebuiesc găsiți oamenii potriviți., interesați.

Cum abordați partea de business a activităţii voastre? Cum vă promovați creaţiile?

Zs. – Asta e resortul lui Réka.
R. – Pe pagini de socializare (facebook, pinterest), magazine online (breslo), de multe ori prin discuţii. Înainte de Crăciun am promovat o serie de pop-up, unde întâmplător ne facem apariţia la câte o cafenea. Primul a avut succes neaşteptat, acum ne gândim la lansarea unui blog.

Ce sfat ați da unui începător pe Breslo?

R. – Să aibă răbdare, munca atentă îşi aduce rodul.
Zs. – Şi noi suntem începători. Să citească comentariile din forum, să navigeze mult pe celălalte magazine Breslo, să facă cunoştiinţă cu ideile, cu preţurile.

Ce vă place cel mai mult la Breslo?

Zs. – Este o comunitate mare şi variantă, în mare parte bine gândit. Plin de tinereţe.
R. – Galeriile, ar merita spaţiu mai mare. Îmi place că nu sunt numai confecţioneri, dar sunt şi vânzători de accesorii.

Aveți un artist preferat, care v-a inspirat şi pe care il priviți cu admiraţie?

Zs. – N-am avut, dar de câteva zile am descoperit un tânăr londonez (Mr.Finch). M-a fascinat cu munca lui.
R. – Încă nu am găsit preferatul.

Ce planuri de viitor aveți, unde vă vedeți peste 10 ani?

R. – Într-un teatru, cu cercei de ienupăr în urechi.
Zs. – Învăţând fetiţa mea să taie cu fierăstrăul.

Pentru a încheia intr-un ton vesel, care ar fi bancul care vă face mereu să zâmbiți?

R. – Nu pot să reţin bancurile.
Zs. – Porcușoru’ la gară, la bilete.
– Vreau un bilet.
– Până unde vreți să mergeți?
– Pan’ aiiici!