Casa din vise

În loc să număr oi, când nu pot să dorm, prefer să-mi închipui cum ar arăta casa viselor mele.
Desigur, mai modific una, alta [adică MEREU mai modific una, alta], dar, în mare, e tot de …vis.

Ultima variantă are pereții într-o culoare puternică [un teal, am convenit eu cu mine], mobilă albă [din piese aruncate de alții, recuperate vitejește de către moi, și recondiționate cu niște scule și aptitudini care îmi lipsesc], podele din lemn [și dacă prezintă imperfecțiuni și duc mulți ani în cârcă, sunt  numa’ bune], perdeluțe diafane. Tot albe.

Toate posesiunile mele încap miraculos pe câteva rafturi, covoarele țesute stau la locul lor cât e ziua de lungă, plantele din ghiveci sunt mereu verzi [și dacă uit să le ud] și niciodată răsturnate de sprinturile motănești.

Are curte, nu are vecini în imediata apropiere, în jurul ei e mult, mult verde. Și mai are duș în casă și internet cu viteză supersonică.

Mai prezintă pete de culoare, răspândite pe ici, pe colo. Mai răruț, că e mai drăguț.
Una dintre ele e verde, verde ca lămâia [verde], e fixată pe un perete din bucătărie [previzibil, o să vedeți imediat de ce].

E sub formă de ceașcă, este din ceramică și vine de la decorepublic.

E o aplică de perete, nu îmi beau cafeaua în cești pe pereți, nu, nu.
Dar se potrivește perfect în casa viselor mele, imaginată azi, 19 mai 2016.